vineri, 18 februarie 2011

Les Filles du Botaniste

Sau "The Chinese Botanist's Daughters" face parte dintr-o serie de filme chinezesti cu o cinematografie uluitoare (Hero, House of the flying daggers) si joc non-teatral.

Problema pe care o au majoritatea non-asiaticilor cu filmele din acest continent este ca jocul actorilor este fie prea teatral fie, pentru un ochi de european, inexistent. Initial am crezut ca se rezuma doar la Japonia, insa in excursia mea in Taiwan mi-am dat seama ca expresivitatea este tinuta in frau si mascarea adevaratelor emotii este ridicata la rang de arta. Ma simteam prost, de foarte multe ori, cand vorbeam cu taiwanezi, ca nu puteam sa-mi dau seama niciodata ce gandesc. Figura era de cele mai multe ori neutra, cu ochii usor mariti, iar limbajul non verbal nu exprima mai mult decat politete sociala.

Insa va spun cu mana pe inima ca prefer un film cu joc "inexistent" decat unul teatral.

Les filles du botaniste se petrece in anii 80 in China si reda povestea a doua fete care se indragostesc una de cealalta si trebuie sa-si ascunda relatia de societate. Chiar si in zilele noastre tabu-ul homosexualitatii este prezent in China, fapt dovedit de insusi guvernul chinezesc care a refuzat sa permita filmarea pe teritoriul tarii (in schimb regizorul trebuind sa isi aleaga locatia in Vietnam).



Desi are clar imperfectiuni, precum ritmul lent care, pentru cateva minute, pare sa nu duca nicaieri si o subdezvoltare a personajelor in scopul expunerii unei cinematografii excelente, filmul este dragut, usurel si o poarta catre cultura chinezeasca, aratand diverse scene tipice unui ciclu al vietii.

Finalul, desi trist, putea fi prevazut si, din punctul meu de vedere, era si cel potrivit

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu